Lapte de cocos, diversele sosuri chinezești precum sosul de soia, sosul de stridii sau de pește, sosul de chilli (precum sambal oelek sau sriracha), uleiul de susan și oțetul de orez, folosite frecvent în bucătăria asiatică, sunt din ce în ce mai populare în întreaga lume.
Indiferent că ai nevoie de aceste ingrediente asiatice pentru consumul propriu sau pentru restaurantul tău, noi ți le punem la dispoziție online, la doar câteva click-uri distanță. Comandă-ți preferatele, iar noi ți le livrăm în termen de 24–48 de ore.
Aceste trei ingrediente sunt extrem de versatile – nu e musai să fie folosite exclusiv în rețete cu specific asiatic – și dau un gust deosebit mâncărurilor. Laptele de cocos este un excelent înlocuitor al laptelui de vacă sau de capră, este o opțiune bună pentru vegetarieni, dar și pentru cei cu intoleranță la lactoză și conține vitamine și minerale necesare organismului uman. Poate fi folosit în supe creme, în deserturi, chiar și în feluri principale de mâncare precum curry sau pui Tikka Masala.
Uleiul de susan este delicios la gust și poate fi adăugat în salatele din frunze verzi precum spanac, leurdă, salată verde, dar poate fi folosit și pentru legume înăbușite la tigaie alături de carne. Acesta dă un gust exotic preparatelor și un plus de savoare, având în același timp numeroase beneficii pentru sănătate. Conține o cantitate mare de antioxidanți cu proprietăți antiinflamatoare, dar și vitamina E, care menține pielea fermă și suplă, cât și alte vitamine.
Sosul de soia are la bază 4 ingrediente – boabele de soia, grâul, sarea și agenții de fermentare (mucegai sau drojdie). Are un gust sărat, dulce și chiar puțin amar, și poate fi folosit în rețetele cu orez sau cu pește.
Așadar, toate aceste ingrediente asiatice pot transforma un preparat aparent banal într-unul cu adevărat desăvârșit. Acum că te-am convins să le încerci, te invităm să consulți oferta noastră online și să îți alegi preferatele.