În universul gastronomiei japoneze, fiecare ingredient are un rol bine definit, iar echilibrul dintre dulce, sărat, acru, amar și umami este esențial. Printre ingredientele emblematice, mirin se remarcă prin capacitatea sa de a îndulci, de a da luciu preparatelor și de a rotunji aromele într-un mod subtil și sofisticat. Deși adesea trecut cu vederea în bucătăriile europene, mirin este un element-cheie în prepararea multor feluri japoneze tradiționale, de la supe și sosuri până la glazuri pentru pește sau carne.
Mirin este un vin de orez dulce, folosit exclusiv pentru gătit. Spre deosebire de sake, care se bea ca băutură alcoolică, mirin are un conținut mai ridicat de zaharuri naturale și un gust mai blând. Este produs prin fermentarea orezului glutinos, amestecat cu orez koji (inoculat cu mucegaiul Aspergillus oryzae) și shochu (un alcool distilat). Procesul durează câteva luni și duce la obținerea unei lichid auriu, ușor vâscos, cu gust dulceag și note umami.
Conținutul de alcool variază între 8% și 14%, în funcție de tipul de mirin, dar la gătit, alcoolul se evaporă, lăsând în urmă doar aroma distinctivă.
Pe piață există mai multe variante de mirin, fiecare cu specificul său:
Hon-mirin (mirin adevărat)
Conține aproximativ 14% alcool.
Este natural fermentat, fără adaosuri chimice.
Are gustul cel mai autentic și este preferat în restaurantele tradiționale.
Shio mirin (mirin cu sare)
Conține aproximativ 1,5% sare pentru a evita taxele pe alcool.
Este destinat exclusiv gătitului și nu poate fi consumat ca băutură.
Are gust ușor diferit, dar este o alternativă convenabilă.
Shin mirin / Mirin-fu (tip mirin)
Conține mai puțin de 1% alcool.
Este cel mai ieftin și mai ușor de găsit în supermarketuri.
Imită gustul mirinului autentic, dar cu ingrediente industriale.
Pentru preparate rafinate, este recomandat hon-mirin, dar pentru uz zilnic, celelalte variante sunt acceptabile.
Mirinul conține zaharuri rezultate din fermentația orezului, nu din adaosuri. Acest tip de dulceață este blând, echilibrat, și contribuie la gustul general fără să acopere celelalte arome.
Mirinul conferă luciu sosurilor și preparatelor. De exemplu, în rețete precum teriyaki, mirinul ajută la formarea unei glazuri aurii, apetisante, care învelește carnea.
În preparatele cu pește, mirinul ajută la neutralizarea mirosurilor intense. De asemenea, intensifică aroma cărnii fără a o înăspri.
Mirinul ajută la frăgezirea cărnii și conferă o textură mai plăcută sosurilor, făcându-le mai omogene și mai aderente la ingredientele principale.
Mirinul este folosit în cantități mici, în combinație cu sos de soia, oțet de orez, miso sau dashi. Nu este destinat consumului ca atare, ci ca ingredient de echilibru în rețete.
Teriyaki: sos de soia + mirin + zahăr + sake.
Sos ponzu: oțet de citrice + sos de soia + mirin.
Sos tare (pentru yakitori): mirin + zahăr + sos de soia + sake, redus până devine siropos.
Mirinul este adăugat în cantități mici în supa de ramen, în supele miso sau în preparatele cu dashi, pentru a rotunji gustul și a contrabalansa sarea.
În nimono (legume fierte în sos), mirinul adaugă dulceață blândă.
În orezul sushi, este folosit uneori în combinație cu oțetul de orez pentru a da o aromă delicată.
Mirinul este prezent în majoritatea rețetelor japoneze de pește prăjit sau gătit la tigaie (saba no misoni – macrou în sos miso). De asemenea, e folosit la marinate pentru carne, pentru a o frăgezi și a da un gust rotund.
Dozele tipice variază între 1–3 linguri per rețetă, în funcție de numărul de porții. Deoarece are un gust intens, nu se folosește în exces. Este important să se echilibreze cu alte condimente – în special cu sosul de soia.
Dacă nu ai mirin la îndemână, îl poți înlocui cu:
Vin alb + zahăr (1 lingură vin + ½ linguriță zahăr brun);
Oțet de orez + zahăr (pentru gust apropiat, dar fără alcool);
Sake + zahăr (pentru gustul cel mai autentic dintre alternative).
Totuși, în preparatele esențiale japoneze, mirinul autentic oferă o notă imposibil de replicat complet.
Mirinul cu alcool (hon-mirin) se păstrează la loc răcoros și întunecat, închis bine, până la 6–12 luni.
Tip mirinul fără alcool trebuie refrigerat după deschidere și consumat în câteva luni.
Popularitatea mirinului a crescut odată cu boomul gastronomiei japoneze în întreaga lume. În bucătăriile moderne, este folosit și în rețete fusion:
Glazuri pentru coaste sau piept de pui;
Sosuri pentru legume la wok;
Marinate pentru tofu, ciuperci sau pește alb.
A fost adoptat chiar și în unele deserturi, ca agent subtil de aromă și luciu.
Mirinul este mai mult decât un simplu vin dulce – este inima dulce și discretă a bucătăriei japoneze. Cu un profil aromatic unic, capabil să aducă profunzime și echilibru în orice preparat, acest ingredient poate transforma o rețetă banală într-un deliciu umami.
Dacă ești pasionat de gătit sau doar vrei să încerci ceva nou, mirinul merită locul lui în cămara ta. Folosește-l cu măsură și respect, iar mâncarea ta va căpăta acel gust subtil și sofisticat care definește eleganța bucătăriei japoneze.